Eram foarte săraci…
În căsuța mică în care locuiam ,nu era nici măcar curent electric.
Aveam o lampă pe care bunica o aprindea rar,seara.
O ștergea în fiecare zi de praf,ca pe un obiect de preț.Fără îndoială,că așa era.
Nu-și permiteau să cumpere gaz.Nici nu se prea găsea în locul acela uitat parcă de lume.
Uneori credeam că nici Dumnezeu nu mai privește des,într-acolo…
Așa am descoperit cerul.Și stelele….Măicuța mea mi le-a strecurat în suflet,în fiecare amurg…Le priveam îndelung,împreună.
Așteptam înserarea cu emoție.Carul mic și carul mare….
Îmi făcusem o scară din gânduri,până la cer.Uneori urcam la Luceafăr și nu voiam să mai cobor.
Le încredințam stelelor,dorințele.Și plânsul,și chinul.Neîmplinirea și
dorul…zbaterea,durerea,tăcerile…
Până într-o zi când am înțeles că devenisem peste noapte, bogați…
Comorile-s în suflet,nu în case,mașini și nici în portofel.