O zi pentru poveștile nespuse

Prima dată am făcut cunoștință cu orfelinatul din Fălticeni în iulie,1968.Aveam puțin peste trei ani.
Eu și fratele meu am fost între primii douăzeci de prunci dați la „stat”.Pentru confortul meu psihic,voi spune-luați.
Era noua mea casă sau mă rog așa ar fi trebuit să fie dar sufletul meu mic a rămas captiv ani la rând tot în bordeiul sărăcăcios al bunicilor.
Nu există ținut pentru mine,mai frumos decât satul în care am văzut lumina zilei și nicăieri nu mi-a mirosit mămăliga caldă atât de bine.
În nici un alt loc mirosul de lapte fiert,ușor afumat,nu mi-a învăluit simțurile mai tare și n-am întâlnit niciodată un om mai vrednic și mai bun decât bunica,să nu-și permită niciodată nimic pentru ea,ca să avem noi o brumă de ceva…
Și nicio îmbrățișare primită vreodată nu a fost atât de strânsă și caldă,ca cea a bunicului.
Sunt oameni care dacă au asigurate condiții primare de viață,sunt ok.Mie mi-a lipsit tot timpul nu ceva,ci cineva…
Așa cum i-am iubit pe fiecare,așa săraci și neputincioși,așa a trebuit să trăiesc și să lupt fără ei.
Prima poză e întâia casă de copii.Apoi,pentru că condițiile erau vitrege,am primit o clădire nouă,cu etaj.
În drumul meu spre și dinspre școală,treceam pe la casa memorială a lui Creangă și mă ascundeam un pic în cerdac să plâng de dorul bunicilor.
Iar în casa lui Sadoveanu,mă duceam să pot visa în liniște.
Acolo am îndrăznit prima dată să scriu. Acolo,privind cerul,mi-am eliberat sufletul de poveri.Și am sperat ca într-o zi,să mă întorc acolo, om.
Sunt patruzeci de ani de când am plecat din Fălticeni.
Am mai venit prin oraș,dar o vreme n-am putut intra în cămin.De vreo cinci ani,am făcut-o.Cu soțul meu de mână.
Și mi-a venit ideea care nu mi-a dat pace de-atunci.Să-mi regăsesc colegele care nu mi-au ieșit niciodată din suflet.
Și să povestim ca pe vremuri.
Încă le caut.Și mă bucur ca un copil când mai apare vreuna.
Așa că,în august,vom organiza cel mai emoționant eveniment.
O întoarcere în timp.O revenire,acasă.O zi doar pentru noi.Și O NOAPTE A POVEȘTILOR NESPUSE.
Acasă e locul unde vii cu un singur bagaj,cu inima.
Iar noi ne pregătim de întâlnirea care sper să ne ajute ,măcar pe câteva,să nu ne mai pierdem vreodată.