Dacă există vreun om a cărui traiectorie mi-a tăiat răsuflarea, ea e.
A avut o viață demnă de un roman.
A căzut,a suferit,a murit dar a găsit puterea și s-a reinventat.
Ne-am revăzut după patruzeci de ani.Și după o prietenie cum nu se naște decât la orfelinat.Sau uneori,la spital.
Vorbeam despre noi.Eu,povesteam despre bolnavii de cancer. Despre banca de păr pentru perucile doamnelor bolnave.
A înghițit în sec.S-a ridicat brusc.
A revenit apoi,cu un altfel de zâmbet pe față.
Mi-a întins o pungă.Își tăiase tot părul.
Asta după ce,cu puțin timp înainte,o privisem în oglindă.
Ce frumoasă ești Rafaela mea!!!
Chiar și așa cu părul ciuntit de o foarfecă.
A știut Domnul în cine pune o bucată imensă din el.