Mi-a plăcut cândva,să scriu scrisori.A fost ca o pasiune. De fapt,în spatele ei se ascundea nevoia de comunicare. La orfelinat ni se ofereau cărți poștale celor care doream să scriem acasă. Cele trimise de mine,au rămas toate fără răspuns. Cum bunica nu știa carte,am înțeles-o.E greu să rogi pe cineva să-ți aștearnă pe hârtie,greul.Și dorul.Neputința. [...]
Dacă există vreun om a cărui traiectorie mi-a tăiat răsuflarea, ea e. A avut o viață demnă de un roman. A căzut,a suferit,a murit dar a găsit puterea și s-a reinventat. Ne-am revăzut după patruzeci de ani.Și după o prietenie cum nu se naște decât la orfelinat.Sau uneori,la spital. Vorbeam despre noi.Eu,povesteam despre bolnavii de [...]
Prima dată am făcut cunoștință cu orfelinatul din Fălticeni în iulie,1968.Aveam puțin peste trei ani. Eu și fratele meu am fost între primii douăzeci de prunci dați la „stat”.Pentru confortul meu psihic,voi spune-luați. Era noua mea casă sau mă rog așa ar fi trebuit să fie dar sufletul meu mic a rămas captiv ani la [...]