Satul meu-izvor de apă vie

Nu-mi port copilăria-n suflet.E prea grea și m-ar dărâma….
Amintirea ei mă doare năprasnic.E ca o negură deasă ce-mi întunecă chipul.
Dar port oameni și locuri care-au făcut parte din ea…
Am un colț în inimă doar pentru ei.Nu-i mare,că nici ei nu-s mulți…
Când am fost acasă n-am putut trece și pe la casa de copii.
Mi s-au împleticit pașii….Mi s-a poticnit mersul.
Am trecut însă pe la grădinița și pe la școala din sat.
Sunt multe nevoi și ar fi multe de făcut.
Mă gândeam în timp ce priveam candela de pe mormântul părintelui meu,ce minunat ar fi dacă fiecare dintre noi am considera ca o datorie de onoare să ne întoarcem din când în când pe meleagurile natale. Și să facem atât cât ne stă în putință.
Să lăsăm acolo o urmă,o bucățică din noi…Așa cum vreme în urmă,destinul ne-a hărăzit să aparținem acelui ținut…
Există fără îndoială o chimie a locurilor.N-o ignorați.
Veți găsi acolo un izvor nebănuit.De apă vie….
Sa aveți parte de binecuvântare!