Macii cu lacrimi în ochi,dimineața se uită la soare cu zâmbet

Eram atât de săraci încât bunica trebuia să muncească cu ziua prin sat pentru a ne putea pune ceva pe masă.
Multe gospodării străluceau și aveau bucate gustoase,mai ales în prag de sărbători,grație vredniciei și măiestriei mâinilor ei.
O nenorocire se abătuse însă asupra noastră chiar înainte de Sfintele Paști când aceasta s-a îmbolnăvit și n-a mai putut lucra.
Cum alt venit nu aveam asta însemna ca nu ne vom putea descurca.
Pe mine m-au botezat trei femei,trei suflete mari pline de smerenie și bunătate au creștinat copilul din flori ce venise pe lume nu din iubire,ci din păcat,ca un făcut chiar de Florii.
Una dintre ele era chiabură.Croitoreasă fiind,aproape tot satul apela la serviciile ei.De multe ori ne trimitea și noua câte ceva de-ale gurii.
Probabil că în momentele acelea grele bunica a perceput-o ca fiind salvarea noastră.
Trei kilometri am parcurs o bătrână plină de speranță cu un ghemotoc de fetiță de mână.
Nașa,o femeie iute ca focul, ne-a primit cumsecade punându-ne cred ceva în fata…
Părea însă grăbită și că nu are prea mult timp să ne ofere.A dispărut într-o altă încăpere și a revenit cu ceva într-o punga.
Era o rochiță cusută special pentru mine.O rochiță cu maci roșii…
Din păcate,acela a fost singurul cadou primit de noi,spre dezamăgirea imensă a bunicii.
Drumul de întoarcere a fost mai lung.Și mai greu….
O simțeam plângând și-i auzeam des,oftatul.
Acasă,n-am cerut de mâncare mult timp simțindu-mă vinovată.
Dar nu m-am mai dezlipit de rochița aceea până în ziua în care am fost obligată să renunț la ea…
La orfelinat n-am luat decât macii….Mi se imprimaseră oricum,de la strânsoare,direct pe inimă.
Culoarea roșie eu de-acolo mi-o iau…Câteodată îmi colorez obrajii,câteodată viața….
De la maci am învățat multe.
Cea mai frumoasa lecție este însă aceea că indiferent cât le-ar fi de greu,macii cu lacrimi în ochi,dimineața se uită la soare,cu zâmbet…
Sa va fie frumos în inimă,prieteni….!