Nu-mi port copilaria-n suflet. E prea grea si m-ar darama….
Amintirea ei ma doare naprasnic. E ca o negura deasa ce-mi intuneca chipul.
Dar port oameni si locuri care-au facut parte din ea…
Am un colt in inima doar pentru ei. Nu-i mare ca nici ei nu-s multi…
Am fost acasa, dar n-am putut trece pe la casa de copii. Mi s-au impleticit pasii…. Mi s-a poticnit mersul.
Am trecut insa pe la gradinita si pe la scoala din sat.
Sunt multe nevoi si ar fi multe de facut.
Ma gandeam in timp ce priveam candela pe mormantul parintelui meu, ce minunat ar fi daca fiecare dintre noi am considera ca o datorie de onoare sa ne intoarcem din cand in cand pe meleagurile natale. Si sa facem atat cat ne sta in putinta.
Sa lasam acolo o urma, o bucatica din noi… Asa cum vreme in urma, destinul ne-a harazit ca apartinem acelui tinut…
Exista fara indoiala o chimie a locurilor. N-o ignorati.
Veti gasi acolo un izvor nebanuit. De apa vie….
Sa aveti parte de binecuvantare!