Nici o mamă nu trebuie judecată.Doar iubită…

Frânturi dintr-o emisiune,aseară mi-au amintit de mama…Și de bunicul.
Am fost născută nu din dragoste,ci din păcat.Cea care m-a adus pe lume nu era pregătită să mă primească în brațele ei.Și asta nu s-a schimbat din nefericire,niciodată.
M-am încăpățânat să trăiesc din primele clipe.Cântăream doar 900 de grame.
Am rămas la casa de nașteri o vreme,sa ma întremez.Și am crescut încet,parcă timid sa nu stânjenesc pe nimeni.
Cineva într-o zi și-a asumat însă creșterea mea și a spălat într-un fel,rușinea de a fi avut în familie un copil din flori.
Am devenit fata lui.Iar el mi-a fost cel mai bun tată.Până la trei ani,când am fost dusă la casa de copii.
Bunicul,de cetățenie germană,era absolut special.Rămas la noi de pe vremea războiului,se îndrăgostise de Anița,o țărăncuță vrednică și frumoasă,văduvă și mama a patru copii.Au făcut împreună alți patru.
Prima lui fiica,Natalia,mi-a devenit mamă mult prea devreme.
Eram atât de săraci… Îmi amintesc că dormeam toți într-o cameră.
Mâncam o data în zi și nu pretindeam nimic,niciodată.
Atunci am înțeles că,pruncii nu locuiesc în încăperi ci în trup,apoi se mută în inimă și rămân pentru totdeauna acolo.
Nu le trebuie bogăție,ci iubire.Nesfârșită….!
Sufletul`mamei a fost prea plin de nefericire,de greu,de lipsuri,de neînțeles,de durere,încât eu n-am mai încăput în el.
Cu toate acestea a avut ea mereu în sufletul meu,un loc special.
Inima mea,pe alocuri frântă,sângerândă și sfâșiata de dor,a crescut…
Încap în ea acum toate bucuriile și plânsetele lumii.Sunt mama fiicelor
noastre,am fost a fraților și nepoților mei,dar am loc pentru toți copiii orfani,părăsiți sau nedoriți.Sunt mama tuturor celor care au nevoie de mine.
Poate așa Dumnezeu se va fi îndurat sa n-o judece prea aspru.Nici pe ea.
Și pe nici o alta mamă,care nu are loc pentru puiul ei.
Unele inimi sunt neîncăpătoare.Altele sunt imense.
Nicio mama nu trebuie judecată.Doar iubită….!