Mica noastră vacanță

De câțiva ani facem voluntariat.Zilnic.
Nu greșesc prea mult dacă spun că avem o viață pe repede înainte. Timpul și atenția ne sunt împărțite în nenumărate campanii umanitare.
O zi de ”lucru”înseamnă alergări,liste cu nevoi,colectări,sortat,împachetat,cărat colete,scris mail-uri, dat telefoane și ore în șir de stat la calculator.
Înseamnă un program încărcat uneori până la epuizare.
Uităm de noi.Parcă sunt momente în care ne rătăcim .
S-a întâmplat însă să trebuiască să ne oprim brusc din goana asta nebună.
Am stat în spital două zile și două nopți.
A trebuit.Jumătate din mine era bolnavă.
Am ajuns într-o rezervă de spital,internați în miez de noapte.Fără preaviz,fără bagaje,doar cu hainele de pe noi.
O vreme am fost deconectați de exterior.Timpul se scurge altfel acolo.Are altă dimensiune.
Ne domina teama de a nu fi ceva foarte grav dar am primit îngăduința Domnului de a trece cu bine peste încercare.
Am găsit vreme și de povești.Timp să ne privim îndelung.
Am stat față în față ca doi prieteni buni .Ne-am încurajat și am învelit fiecare cu dantelă,sufletul celuilalt.
Am plâns,ne-am rugat,am sperat,am zâmbit.
Am lăsat fără sunet telefoanele .Am răspuns doar la urgențe.
A trebuit să trăim asta ca să înțelegem încă o dată,dacă mai era nevoie,cât de singuri râmănem în fața bolii și a încercărilor,cât de vulnerabili suntem și cât de vremelnici.
M-am văzut ieri în oglindă.Am riduri.Multe.Habar n-am când au apărut.El mă vede încă frumoasă.
M-am trezit când îmi săruta cearcănele de sub ochi.
Eu îl știu puternic.Și este.Pentru mine e un erou.
Doar că nu am timp să-i spun astea și câte altele ce-mi vin în minte.Lăsăm uneori doar tăcerile să vorbească.
Două zile au fost îndeajuns să-mi dau seama că suntem binecuvântați cu prieteni buni.
Care simt că nu ești bine.Care nu se dau înapoi să ajungă la tine chiar dacă ei înșiși nu-s ok.
Care se încumetă în a veni în miez de noapte dacă ai nevoie de ceva.
Care te asimilează.Care devin familia ta.
N-o să ne oprim,sunt convinsă.Vom încetini însă un pic ritmul.
Încă mai avem de îmbrăcat copii,de îmbrățișat bunici,de hrănit guri flâmănde,de ostoit răni,de utilat școli,grădinițe sau biblioteci,de schimbat destine.
Două zile în spital-mica noastră „vacanță”.
Îndeajuns să ne regăsim.

By |2017-09-16T22:37:02+00:0016 septembrie 2017|Blog|0 Comments

About the Author:

Leave A Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.