De Sfântul Ilie,plâng altfel

La Fălticeni e iarmaroc și acum,ca în fiecare an, de Sfântul Ilie.
…Ar fi trebuit să mă bucur că bunica mă duce la oraș.Dar nu știu de ce,nu reușeam…
Mă durea tăcerea ei.Nu-i deslușeam sensul…
Își ferea privirea.Îi mai scăpa din când în când câte-un suspin…
Roata mare,roata mică,tot felul de bunătăți.O puzderie de lume.
Nu mai văzusem niciodată așa ceva.O țineam strâns de mână.
Îmi era frică să nu mă pierd în mulțimea de oameni.
N-aveam poftă de nimic.Dintr-o dată îmi doream doar să mă întorc în căsuța noastră mică…
Un orfelinat cu ziduri cenușii avea să ne despartă viețile.
M-a smuls din brațele ei ca un vultur hulpav.Fără să-i pese…
Ce-a fost în sufletul bunicii,doar Dumnezeu știe.
În al meu a fost pârjol.
De 48 de ani,de Sfântul Ilie eu plâng altfel…
Și tot de atâția ani,urăsc bâlciurile.
…Azi nu sunt.Mă voi reinventa mâine.